Cultivarea ciupercilor Champignon

Spune-le si prietenilor tai:

Ciuperca albã prezintã o valoare nutritivã ridicatã având un continut în proteine de 4-5 %, hidraþi de carbon 1,4 %, vitamine (B, A, C) si numeroase substante minerale. Ciupercile pot fi consumate si ca aliment dietetic deoarece nu contin amidon iar grãsimile sunt în cantitãti foarte reduse si numai sub formã combinatã de fosfatide, lecitine, agaricine si ergosterile. Pe lângã valoarea nutritivã si actiunea dieteticã ciupercile sunt apreciate si pentru gustul lor deosebit, constituind o variatie plãcutã si necesarã în alimentatie.
Suprafetele cultivate cu ciuperci sunt în continuã crestere, iar tehnologia se aflã în perfectionare continuã.
În Europa se realizeazã circa 60 % din productia mondialã de ciuperci, care se ridicã la peste 1500 mii tone anual.

Compostul pentru culturã (clasic sau sintetic) are o dublã folosire:
– pentru cultura ciupercilor pe o perioadã de circa 100 de zile;
– substratul uzat dupã recoltarea ciupercilor se poate folosi ca îngrãsãmânt natural (grãdina de legume).

Datoritã faptul cã un ciclu de culturã se desfãsoarã pe o perioadã de 100 de zile, deci relativ scurt, amortizarea fondurilor investite este socotitã printre cele mai active din sectorul vegetal.
Este ciuperca de culturã cea mai rãspânditã în tara noastrã si pe glob, fiind si cel mai mult studiatã si prezentând un numãr mare de tulpini (suşe). Indiferent de culoare prezintã douã pãrti distincte: o parte în substrat (îngropatã) si o parte aerianã.
Partea îngropatã este reprezentatã printr-un postament micelian ce rezultã din împletitura hifelor crescute din miceliul însãmântat. Din aceste hife, în amestecul de acoperire iau nastere butonii de fructificare.
Partea aerianã sau ciuperca propriu zisã se numeste basidiofruct sau carpofor. Aceasta este formatã din: picior (stipes) si pãlãrie (pileus).
În tara noastrã sunt create tulpini de Agaricus bisporus de culoare albã, crem si brunã, pretabile atât la cultura clasicã (în gospodãrii) cât si la cea intensivã (în ciupercãrii industriale).

Pregãtirea spatiilor de culturã
Pregãtirea spatiilor de culturã constã în: repararea dacã este cazul a acoperisurilor, peretilor, pardoselii, usilor, ferestrelor si astuparea gãurilor fãcute de rozãtoare; igienizarea spatiului care constã în curãtirea de resturi vegetale, deratizare; spãlarea cu apã curatã si dezinfectarea cu una din solutiile:
· sodã calcinatã 5 % (50 g sodã la l litru apã),
· formalinã (40 %) solutie cu concentratia 2-5% (20-50 ml la 1 litru apã).
Peretii si pardoseala se vãruiesc, adãugându-se în zeama de var si 20-30 grame de piatrã vânãtã (sulfat de cupru) la 1 litru de emulsie.

Dezinfectarea spatiului de culturã este obligatorie dupã fiecare ciclu de culturã.

Amenajarea spatiului de cultura
Se pot întâlni douã situatii:
Când spatiul este suficient de mare (solarii, sere, depozite) cultura se poate amplasa direct pe sol sau pardosealã. Lãtimea straturilor trebuie astfel dimensionatã încât sã permitã executarea lucrãrilor în conditii optime (1,40 x 1,60 m), grosimea sã fie de 25-30 cm, astfel ca pe un m2 sã se repartizeze 80-100 kg compost, lungimea stratului fiind în functie de spatiul de culturã.
În spatii mici, pentru a mãri suprafata utilã de culturã se pot instala rafturi sau stelaje suprapuse pe douã sau trei nivele. Rafturile pot fi fixe, confectionate din beton, sau mobile când sunt din metal (aluminiu sau fier) vopsit cu vopsea de ulei, din lemn sau din alt material rezistent.
În cazul rafturilor de beton, compostul se aseazã direct pe parapet în strat gros de 25-30 cm.
Pe rafturile executate din alte materiale se amplaseazã lãzi de culturã de diferite tipuri.
Lãzile confectionate din lemn au o perioadã scurtã de utilizare, de aceea se recomandã lãzile din masã plasticã sau sacii din polietilenã.
Alte amenajari necesare spatiului de cultura
· sursa de apã curatã în interiorul spatiului sau în apropierea lui;
· canalizare – posibilitatea de scurgere a apei rezultate dupã spãlare, udare;
· sursa de curent electric de 220 V pentru ventilator si 24 V pentru iluminat;
· sursa de cãldurã si instalatie de încãlzire sau rãcire pentru sezonul rece sau cald;
· amenajarea unei camere-tampon în fata intrãrii, cu dimensiunea de 2 ´ 2 m din folie de polietilenã sau din zid cu scop de paravan;
· amplasarea unei lãdite din lemn, cu lãtimea de 60-70 cm, înãltimea de 10-15 cm, iar lungimea egalã cu lãtimea usii de acces în care se pune rumegus sau un burete îmbibat cu solutie de sulfat de cupru (piatrã vînãtã) în concentratie de 5 %;
· instalarea unui ventilator si a tubulãrii aferente.
Compozitia compostului
Pregãtirea compostului reprezintã o verigã importantã pentru reusita culturii ciupercilor. Pentru obtinerea unui compost de bunã calitate se folosesc urmãtoarele materiale:
· paie de grâu (orz sau orez);
· gunoi de cal cu asternut din paie (proaspãt de maximum o lunã), nefermentat, de culoare galbenã, continut 25-30 % fecale;
· gunoi de pãsãri pe suport solid, format din unul din urmãtoarele materiale: paie, rumegus sau talas de esente foioase, coji de floarea soarelui;
· gunoi de porc (uscat).
Cea mai largã utilizare la pregãtirea compostului o au paiele de grâu, deoarece au o elasticitate mare si un continut bogat în glucide si substante minerale. Paiele înainte de a fi folosite se zdrobesc cu furca sau se calcã în picioare.
Materiale auxiliare
· La materialele de bazã prezentate mai sus se mai adaugã:
· ipsos (pentru constructii);
· îngrãsãminte chimice (superfosfat, sulfat de amoniu, uree tehnicã);
· malt (de la fabrica de bere);
· sulfat cu cupru.

Necesarul de compost se calculeazã în functie de suprafata ce urma a fi însãmântatã, adicã câte 80-100 kg compost/m2.
De exemplu: pentru a însãmânta 10 m2 cu ciupercã de bãlegar vom avea nevoie de aproximativ 800-1000 kg compost. Pentru a obtine 1000 kg compost trebuie sã punem la preînmuiere 500 kg material initial uscat (paie de grâu, gunoi de cal pe asternut de paie, gunoi de pasãre, gunoi de porc) conform retetei.

Însãmântarea se executã direct în ladã, sac, pe patul asezat pe stelaj sau pe pardosealã.
Dupã introducerea compostului în local, se lasã 24 sau 48 ore pentru a se rãci. Temperatura în interiorul compostului nu trebuie sã depãseascã 27-28°C. Pentru a asigura rãcirea, compostul poate fi amestecat cu mâna sau cu furcile.

Acoperirea straturile se executã la 7-8 zile de la însãmântare. Dacã se întârzie peste 10 zile, productia scade proportional cu numãrul de zile întârziate. Lucrarea se poate executa si imediat dupã însãmântat, eliminându-se utilizarea hârtiei. Acoperirea straturilor însãmântate se face cu un amestec de materiale având ca bazã turba, iar în lipsa acesteia, pãmântul de telinã.

Principalele componente ale amestecului de acoperire si conditiile ce urmeazã a fi îndeplinite:
· Turba (poate fi neagrã sau rosie) sã fie fibroasã, sã nu prezinte exces de umiditate (sã fie ca un pãmânt jilav). Dacã este prea
umedã, se usucã, se mãrunteste si se cerne (particulele sã nu aibã dimensiuni mai mari de 5 mm).
· Nisipul. Se recomandã nisipul calcaros, deoarece are capacitate mare de retinere a apei. Se folosesc în amestec cu alte materiale, iar dacã contine pietre mari, se cerne.
· Pãmântul de telinã. Se preferã pãmântul din lucerniere, se decoperteazã solul de deasupra solului pe o adâncime de 20-30
cm, se mãrunteste si se cerne.
· Piatra calcaroasã. Se va evita pe cât posibil folosirea pietrei colorate, preferând piatra de culoare albã sã nu murdãreascã ciupercile cu oxizii continuti. Se foloseste numai în amestec.
· Perlitul este o rocã sticloasã formatã în medii acvatice. Bine mãruntit poate fi inclus în alcãtuirea unui amestec de acoperire
curat.
· Perlit expandat sau pe liflo . Este obtinut din tuful vulcanic. Se poate folosi în amestec cu turbã sau chiar singur.

Sursa: Cultura ciupercilor de balegar Champignon, I. Puiu

Spune-le si prietenilor tai:
Postari Recomandate